"Cine sunt eu?"

Cine sunt eu? O intrebare pe care fiecare ne-am pus-o la varsta la care eram in plin proces de descoperiere al propriei persoane. Dar revizuita e putin bizara. Nu stiu sigur din ce motiv e asa. Poate pentru faptul ca odata ce am revenit asupra intrebarii ma simt obligat sa aduc noi adaugari pe care trebuie sa le compun mult mai complex decat la 4 ani. Ma simt obligat fata de mine sa raspund concret. Dar si “concret” e relativ.Pentru ca aceasta intrebare se poate privi si interpreta din atatea unghiuri cate are un poligon (din cate stiu un poligon poate sa aiba intre 1 si 1.000.000 de laturi). Cine sunt eu? In primul rand sunt un individ. Am propriile caracteristici, propria personalitate, propriile sentimente si trairi. Eu sunt o mica parte din univers si eu insumi sunt un univers. Adica sunt de parere ca cunoasterea deplina de sine nu se poate realiza dat fiind faptul ca pe langa constient tot al meu ca individ am subconstient si inconstient. Ma cunosc indeajuns incat sa imi stiu reactiile la diferite trairi, la diferite situatii, si in diverse posturi. Insa nu ma cunosc suficient de mult incat sa pot prevedea toate reactiile mele la situatii posturi si trairi noi si necunoscute de catre mine. Imi pot da seama de ce sentimente sunt sau nu capabil datorita trairilor mele de pana acum, dar nu imi pot imagina sentimente pe care nu le-am trait pentru ca nu le cunosc. Este exact ca si vederea. De mic am invatat sa vad tridimensional. Asa m-am obisnuit sa asimilez lucrurile, sa le percep si sa le disting. Dar atat timp cat ochiul meu nu percepe lucruri cvadridimensionale eu nu am de unde sa stiu cum sunt. Poate traiesc cu ele, poate le ating, poate iau contact cu ele in permanenta, dar nu le pot percepe, nu le pot vedea, deci pentru mine nu exista. Exact acelasi lucru il pot spune si despre mine. Nu ma cunosc in totalitate incat sa spun ca imi stiu toate reactiile si toate lucrurile de care sunt capabil. Oricum asta ar fi imposibil pentru pentru ca nu exista un etalon pentru cunoasterea totala de sine. Sunt mai mult sau mai putin impulsiv, in unele cazuri ma bazez be instinc in altele pe ratiune, dar niciodata nu cunosc ce urmeaza sa fac dinainte de a fi pus in fata situatiei. Si daca nu stiu aceste detalii care ma privesc in mod direct nu stiu cat de putin ma cunosc. Pentru ca este clar ca ma cunosc putin. Ce pot spune cu certitudine sunt datele din buletin, realizarile de pana acum, amintirile si lucruri pe care le-am facut sau am in plan sa le realizez. Dar nu ma pot defini la fel de usor pe mine ca individ. Sunt o mica parte din univers, coechipier mai mult sau mai putin cu destinul, cu idealuri, ganduri si sentimente, dar fara un contur concret al trairilor mele ci doar al personalitatii. Sunt un individ constient de ceea ce pot si ceea ce nu pot realiza in urma situatiilor prin care am trecut, dar viitorul este imprevizibil si reactiile noastre deasemenea.

Ce bine ca traim in Romania!

Anul trecut, cam pe vremea asta (motiv pentru care mi-am si amintit), eram cu 2 prieteni la Spitalul Municipal Bucuresti deoarce unul dintre ei s-a lovit la mana. Dupa etapele prin care a trebuit sa trecem la Spitalul de Urgente adica stat la coada la diagnostic dar unde nu puteai sta decat daca ai stat inainte la coada la receptie unde ti s-a facut fisa, am decis sa iesim afara pana se termina coada de la radiografie...sau cel putin daca nu se termina...ajungea la noi. Iesim afara si chiar daca nu ne asteptam sa avem o priveliste prea frumoasa ca na, doar eram in fata unui spital, nu ne asteptam nici sa vedem un aurolac care se taia pe mana linistit pe banca si bolborosea ca vrea sa fie dus la "9"(pentru aceea care nu stiu 9 este un alt spital, de data aceasta nu de urgente ci de boli psihice). Cum statea linistit pe banca si isi sclupta in mana in cele din urma apare un doctor si un paznic care il asigura ca va fi dus la 9 daca le va da cutitul ca acesta sa nu faca ceva rau (ca se taia el...asta era ok). Ma gandesc doar la tabloul in care vine la spital o femeie gravida care "sta sa nasca" (scuzati expresia daca ofenseaza pe cineva) si il vede...asta nu e bine. Asa ca celelat prieten ia atitudine si apeleaza la 2 domni ofiteri de politie pe care ii roaga politicos sa actioneze in vreun fel. Acestia se duc promti la scluptorul nostru care se taia nestingherit si il intreaba pe un ton grav "Ce faci ma aici?" moment in care el se opreste din gravat si spune "Vreau la 9". Dialogul continua cu replica politistului la fel de promta in care il someaza profesionist sa dea arma "Pai daca vrei la 9 da ba cutitu ala ca nu te urci cu el in masina". Lungul sir de replici inteligente inceteaza apoi cand stupoare, artistul nostru raspunde sec..."Nu, ca e al meu". In acel moment, depasiti de gravitatea problemei dar si constienti de puterea lor formidabila de convingere cei doi ofiteri de politie se hotaresc sa ia cea mai buna decizie, pleaca! Intrebati cum ramane cu masochistul din fata spitalului, mai mult sau mai putin instabil psihic, acestia raspund ca au venit oricum pentru altceva. Am aflat ulterior ca ei venisera sa faca poza unui pacient calcat de tren in timp ce juca fotbal...ce noapte! Revenim la personajul nostru, deja o vedeta, pentru ca majoritatea staffului si bolnavilor care asteptau la coada de la TRIAJ (simteam nevoia sa il scriu cu litere mari....suna a abator) au iesit sa il vada. Cand toata lumea s-a plictisit sa se uite cum se auto mutila doi doctori mai solizi au luat atitudine si s-au pus sa ii care pumni in cap sa ii ia cutitul din mana. Acesta nu a reactionat violent insa s-a tinut atat de strans de cutit pana in ultima clipa incat s-a taiat si in palma. Nu va ganditi ca a fost o lupta usoara pentru ca afara era toata lumea...doctorii care se uitau...asistentele care tipau...doi domni pe spatele caroara scria mare SECURITY si care tipau la el sa dea cutitul dar nu aveau curajul sa il ea si super doctorii care au reusit pana la urma sa ii smulga cutitul din mana. S-a sfarsit. Nu mai avea ce sa se intample acum. Cei doi doctori s-au umplut de sange cand se tineau cel devenit vedeta, cei de la paza au ramas cu urlatul si marele cutitar a ramas fara cutit dar a reusit sa smulga o sticla de cola din mana unui doctor. Finalul a fost pana la urma unul in regula pentru toti, nimeni nu a patit nimic insa cel ce a tot incercat sa ii convinga pe doctori sa il duca la 9 a ramas si fara cutit si in fata spitalului. Rapus de tristete ca au reusit sa ii ia cutitul acesta a facut o ultima incercare s-a uitat la doctori si i-a intrebat "Acum macar ma duceti la 9?". Asa tara, asa situatie, asa oameni, asa raspuns "Te duceam daca ne dadeai cutitul de bunavoie...asa ca ti l-am luat noi na....nu te mai ducem!Da-i drumu de aici!". Showul s-a terminat si toata lumea a revenit pe pozitiile ocupate...

Sarbatori traditionale!

Incerc sa imi dau seama ce mai inseamna sarbatorile de Craciun pentru oamenii din ziua de azi. Ori am crescut eu fara sa imi dau seama ca am depasit un prag in care era totul mult mai frumos de Craciun si de sarbatorile de iarna, ori lumea in continua ei schimbare haotica incepe sa dea din ce in ce mai putina atentie "evenimentelor" spirituale. Sau poate diferenta e data de faptul ca inainte era totul mult mai simplu....nu trebuia sa bati recordul la cati oameni imbracati in mosi craciuni defileaza pe strada si totusi copiii il asteptau pe "Mosu" cu sufletul la gura.Cum treaba cu o masa de mosi craciuni e pentru a dobora un record, tot in spirit de competitie anul acesta vom avea si un carnat gigantic cu care vrem sa intram in cartea recordurilor si care se va intinde din cate am auzit si eu (spre rusinea mea nu m-am interesat) pe vreo 3 km. Deci implicit vom avea si o coada tot de 3 km de-a lungul carnatului care va fi formata dintr-un sir de oameni asezati sub forma de gramada. Putem sa stam linistiti. Fara indoiala si anul acesta vom asista la o masa de oameni ce se va calca in picioare in centru "in spiritul craciunului"(vezi operatiunea "Aprindem bradul" de anul trecut, operatiune care a lasat tot in spirit de sarbatoare si cateva cartiere fara lumina :)) ). Anul trecut am avut bradul, anul asta carnatul, asteptam cu nerabdare Craciunul anului 2009. La multi ani!

"Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri."

Nascut pe 06.10.1902, Petre Tutea studiaza dreptul la Universitatea din Cluj si formele de guvernamant la Universitatea Humboldt din Berlin, dupa care isi da doctoratul in economie politica si drept pe care il ia cu "Magna cum laude" in anul 1929. Colaboreaza cu publicatii nationaliste unde scrie numeroase articole substantiale avand ca tema politica cat si studii economice. Dupa inceputurile regimului comunist, Petre Tutea este arestat si condamnat mai intai la 5 ani de inchisoare dupa care la 18 ani de munca silnica din care 8 ani in penitenciare precum Jilava, Ocnele Mari sau Aiud unde erau concentrate varfurile legionare. Este eliberat de la Aiud in anul 1964 cu sanatatea subreda din cauza torturilor suportate "– Tot ce-am suferit aş fi neconsolat şi aş fi fost în tot timpul claustrării mele, în timpul prizonieratului meu în temniţă... dacă n-aş fi trăit convingerea fermă că îmi face cinstea suferinţei unui mare popor... greu de istorie şi de viitorul lui strălucit". Ramas inca in vizorul comunistilor dupa eliberare au urmat numeroare descinderi la locuinta sa care au dus la confiscarea multor manuscrise. A rezistat cu stoicism in fata regimului comunist suferind enorm de mult dar a avut curajul sa isi exprime convingerile legionare pana in ultima clipa " - Corneliu Codreanu a fost o PERSONALITATE. Personalitatea e un ins care influenţează ambianţa prin simpla lui forţă harismatică; un om cu har. Si Codreanu a avut acest har, a facut o Miscare puternică". Unul dintre cei mai mare filozofi romani, un om care reuseste sa ajunga la adevaruri revelate, "un geniu daca a existat vreodata unul" dupa spusele lui Emil Cioran, marele roman Petre Tutea se stinge din viata lucid pe 03 decembrie 1991. Intrebat ce ar schimba la viata sa daca ar putea acesta raspunde ferm ca absolut nimic iar la intrebarea "Ce inseamna un om de dreapta", cu cateva clipe inainte de plecarea sa dintre noi raspunde "– Român absolut, asta înseamnă!".

...din cugetarile lui Petre Tutea

1. Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.

2. În afară de cărti nu trăiesc decît dobitoacele si sfintii: unele pentru că n-au ratiune, ceilalti pentru că o au într-o prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de constiintă.

3. Eu încerc o experientă: încerc să mă deparazitez de filosofie, de păduchernita metafizicii. Cioran s-a deparazitat mai demult, desi face filozofie. Un prieten de-al meu zice: te deparazitezi, dar folosesti sculele ei. Da, dar dacă mă urc în tren, nu înseamnă că zeul meu e calea ferată.

4. Liberatea omului e partea divină din el.

ganduri...

Sa te rapeasca cu totul...sa iti fure mintea, inima, tot face legatura intre corpul fizic si trairi sufletesi...sa te duca cu gandul unde vrea...sa iti renuanteze visele...sa te ravaseasca...si toate astea fara sa te astepti. Sa stii ca vine clipa insa sa nu anticipezi amploarea ei...sa crezi ca va fi doar placut insa nu atat de profund...si knd realizezi ceea ce ti se intampla sa poti sa construiesti realitatea in jurul tau...sa poti sa pretuiesti ce ai astfel incat sa nu schitezi vreodata teama sau pesimism...

Monolog retoric

Si daca incepe sa capete forme atunci te opresti din cautat explicatii...atunci te opresti din jocul haotic si nejustificat in care alergi intr-una fara sens...daca stii ca totul incepe sa capete contur iar. Sa poti sa te justifici in fata ta la orice intrebare retorica pe care ti-o pui...sa poti sa spui din nou ca ai motivele tale...sa simti din nou ca traiesti! Sa poti spune stop la tristete si sa imbratisez acea senzatie de agonie combinata cu euforie...Gloria si bucuria vietii se regasesc in lucrurile simple...lipsite de complexitate insa bine imbibate in mireazma ametitoare a sentimentelor...Nu stiu daca as putea descrie un sentiment perfect insa sunt sigur ca fiecare are unul in firul destinului. Trebuie doar sa il urmam si sa ne lasam calauziti de raza de lumina...Sa lasam timpul murdar dar onest sa isi faca jocul printre luminile reci de pe o strada pustie...tixita de regrete! Oare?

lucruri pe care nu le spui se pierd...

fiecare cuvant prin care tu exprimi un sentiment sau o stare de spirit este o conexiune prin care celui caruia ii spui simte cu tine ceea ce traiesti interior...de aici se poate trage simpla concluzie ca sentimentele ne-exteriorizate (daca mi se permite sa le zic asa) se pierd. vin si trec in voie pe langa noi si nici macar nu le luam in seama uneori. si daca sentimentele sunt in strinsa legatura cu cuvintele atunci oare am putea sa asociem sentimentele cu ceva ce am putea atinge si descrie in acelasi timp. sa ne materializam sentimentele! sa le facem palpabile! insa nu putem face asta, nu putem spune...stii iubito cand simt ca te iubesc e ca atunci cand mergeam vara cu pegasul meu albastru pe rau si mancam pufuleti! nu poti si nu trebuie sa faci asta decat daca vrei sa ti se atribuie eticheta de om fara sentimente! si atunci nu e ciudat ca oricat de mult ne-am gandi la o explicatie rationala a materializarii sentimentelor nu putem. oricat de mult am vrea sa le asociem cu ceva palpabil nu avem cu ce. avem tendinta sa credem insa nu avem in mod real. de exemplu cineva care asociaza felul in care se simte iubita cu o cutie de bomboane de caramel...palpabil sincer nu vad absolut nici o legatura. ca simbol sau idee merge destul de bine asocierea insa definita prin simturi este lipsita de sens! si atunci daca dragostea nu este material transmisibila si se poate pierde sau rata in orice moment banal al vietii nu e ceva trecator....ceva ce doar avem impresia ca stim insa fara sa avem un contur concret asupra acestui sentiment...si acum ma intreb oare, exista cineva care stie sa iubesca cu adevarat?