senzatia euforica perfecta...nu as putea sa o denumesc perfecta pentru ca nu stim inca un etalon pentru aceasta perfectiune insa sa luam un caz..sa fii in starea necesara intr-o seara incat la 2 dimineatza dupa ce toata seara ai disecat fiecare element rational din capul tau sa vrei sa pleci! sa te urci in masina si sa te gandesti ca asa e perfect. si sa pleci...sa alergi de dimineatza in noapte pana poti ajunge la destinatie! sa ajungi acolo sus cand cerul incepe sa se crape si lumina rosiatica incepe sa toarne un contur aleator peste pamantul diform si palid dupa o noapte inchisa. asa vad eu un motiv bun sa pleci la poiana brasov. sa iesi pe dn ascultand it's a perfect day for love, sa fii in dispozitia perfecata pentru drumul din fata ta si sa conduci ca si cand ai zbura deasupra norilor. soseau cenusie sa se continue intr-una sub farurile albe ale masini pana ajungi acolo. pana ajungi in acel loc unde vrei sa fii. In acel loc in care simti pentru o clipa ca traiesti liber si te desprinzi de toate legile firi...si deodata toate gandurile iti sunt intretaiate de faptul ca rasare soarele...cel care ne mai da pentru inca o zi lumina..sa vezi cum se inunda un cer perfect de lumina...un joc intre frig...nori...caldura si soare! Un rasarit perfect in poiana brasov...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu